0
0
Am fost zilele trecute la mall, mai mult din curiozitate decât dintr-un entuziasm uriaș, să văd noul film „Mumia de la Lee Cronin”. Recunosc că titlul m-a atras imediat, pentru că atunci când auzi „Mumia”, inevitabil te gândești la filmele mai vechi, la aventură, la nisip, piramide, comori ascunse și o atmosferă de blockbuster clasic. Numai că filmul lui Lee Cronin merge într-o direcție complet diferită. Nu este genul acela de film în care ieși din sală cu senzația că ai văzut o aventură spectaculoasă, ci mai degrabă unul care încearcă să te apese, să te neliniștească și să îți dea impresia că ceva rău stă tot timpul la câțiva pași distanță.
Filmul a avut premiera în România pe 17 aprilie 2026 și vine după succesul lui Lee Cronin cu „Evil Dead Rise”, lucru care se simte destul de clar în felul în care este construită atmosfera. Regizorul nu pare interesat să facă o simplă reluare a poveștii clasice cu mumia, ci încearcă să transforme această legendă într-un horror modern, mai întunecat, mai apăsător și mai legat de familie, traumă și frică interioară. Din punctul meu de vedere, tocmai aici este și partea cea mai interesantă a filmului: nu încearcă să copieze ce s-a mai făcut, ci își asumă un ton mai dur, mai serios și uneori chiar incomod.
Povestea pornește de la dispariția fiicei unui jurnalist în deșert. Timp de opt ani, familia trăiește cu durerea și cu întrebările rămase fără răspuns, până când fata reapare. La prima vedere, reapariția ei ar trebui să fie un miracol, un moment de bucurie, o șansă de a repara ceva ce părea pierdut pentru totdeauna. Numai că filmul schimbă repede direcția și transformă această întoarcere într-un coșmar. Fata nu mai pare aceeași, iar familia începe să înțeleagă că, poate, nu tot ce se întoarce acasă se întoarce cu adevărat viu sau curat.
Mi-a plăcut că filmul nu se grăbește foarte tare la început. Are un ritm mai lent, construiește tensiunea treptat și lasă spectatorul să simtă disconfortul personajelor. Nu este un horror care aruncă sperieturi la fiecare cinci minute doar ca să smulgă reacții rapide din sală. Sigur, există momente bruște, există secvențe intense și câteva imagini destul de greu de uitat, dar forța filmului vine mai ales din atmosfera lui. Se simte o teamă constantă, o presiune care crește de la o scenă la alta, iar asta îl face mai eficient decât multe filme horror construite doar pe zgomote puternice.
Jack Reynor mi s-a părut foarte potrivit în rolul tatălui/jurnalistului prins între speranță și groază. Personajul lui are ceva obosit, vinovat, dar și disperat, iar asta ajută mult povestea. Laia Costa aduce o fragilitate foarte bună în film, iar May Calamawy și Verónica Falcón completează distribuția cu prezențe care dau greutate scenelor. Totuși, cel mai puternic element rămâne ideea fetei întoarse după opt ani, pentru că filmul se joacă foarte bine cu întrebarea: cât de mult poți iubi pe cineva atunci când simți că persoana din fața ta nu mai este, de fapt, aceeași?
Vizual, filmul arată bine. Nu este neapărat un film „frumos” în sens clasic, ci unul care folosește imaginea pentru a crea neliniște. Scenele legate de deșert au o anumită uscăciune, o senzație de pustiu și de izolare, iar secvențele din interior sunt apăsătoare, aproape sufocante. Mi-a plăcut contrastul acesta dintre spațiile largi, goale, și încăperile în care personajele par prinse fără scăpare. Este un film în care decorurile nu sunt doar fundal, ci participă la atmosferă.
Pe partea de horror, „Mumia de la Lee Cronin” este mai apropiat de un film despre posesie, traumă și blestem decât de o poveste clasică despre o creatură antică. Aici, mumia nu este doar un monstru care iese dintr-un sarcofag, ci mai degrabă o prezență care contaminează tot ce atinge. Asta poate să dezamăgească spectatorii care se așteaptă la o aventură cu multă acțiune, dar pentru cei care caută un horror mai serios, mai apăsat, cred că filmul funcționează destul de bine.
Nu pot spune că este un film perfect. Are momente în care pare prea lung și în care tensiunea se diluează puțin. Sunt secvențe care puteau fi mai scurte, iar unele explicații apar fie prea târziu, fie prea vag. În același timp, finalul poate împărți publicul. Unii îl vor considera curajos și potrivit pentru tonul filmului, alții poate îl vor simți prea sumbru sau prea puțin satisfăcător. Eu l-am apreciat pentru că nu încearcă să ofere o rezolvare comodă, dar recunosc că am ieșit din sală cu senzația că anumite idei puteau fi dezvoltate mai clar.
Ce mi s-a părut cel mai interesant este că filmul nu se bazează doar pe imaginea clasică a mumiei, ci pe frica de pierdere, de schimbare și de necunoscut. În fond, groaza reală nu vine doar din faptul că există o forță veche, întunecată, ci din faptul că familia trebuie să accepte că miracolul pe care îl aștepta ar putea fi, de fapt, începutul distrugerii.
Ca experiență la cinema, filmul merită văzut pe ecran mare, mai ales pentru atmosferă și sunet. În sala de la mall, au fost câteva momente în care s-a simțit acea liniște ciudată înainte de o scenă tensionată, când nimeni nu mai foșnește, nimeni nu mai vorbește și toți așteaptă să se întâmple ceva. Pentru mine, acesta este semnul că un horror și-a atins scopul.
„Mumia de la Lee Cronin” nu este un film pentru cei care vor aventură ușoară și nostalgie după filmele vechi cu mumii. Este un horror întunecat, apăsător, uneori brutal, care încearcă să transforme o poveste celebră într-o experiență mai matură și mai neliniștitoare. Nu va fi pe gustul tuturor, dar are personalitate, are atmosferă și are câteva momente care rămân cu tine după ce ieși din sală. Pentru mine, a fost o surpriză plăcută, nu pentru că m-a distrat, ci pentru că m-a ținut conectat și mi-a dat senzația că am văzut o reinterpretare curajoasă a unei legende pe care credeam că o știu deja.
- Titlu film: „Mumia de la Lee Cronin” / „Lee Cronin’s The Mummy”
- Gen: horror, cu elemente de mister, dramă de familie și atmosferă supranaturală
- Regie: Lee Cronin, cunoscut pentru „Evil Dead Rise”
- Premiera în România: 17 aprilie 2026
- Durată: aproximativ 133 de minute
- Distribuție: Jack Reynor, Laia Costa, May Calamawy, Natalie Grace, Verónica Falcón
- Ideea principală: fiica unui jurnalist dispare în deșert, iar după opt ani reapare în mod misterios
- Punctul de plecare: familia crede că trăiește un miracol, dar revenirea fetei se transformă rapid într-un coșmar
- Atmosferă: întunecată, apăsătoare, tensionată, mai apropiată de horror psihologic decât de aventură clasică
- Ce îl diferențiază: nu este un film cu mumii în stil aventură, ci o reinterpretare modernă, mai dură și mai serioasă
- Element central: frica nu vine doar din blestem sau din prezența supranaturală, ci și din ideea că persoana iubită s-ar putea întoarce schimbată
- Punct forte: atmosfera construită treptat, fără să se bazeze doar pe sperieturi rapide
- Alt punct forte: imaginea și sunetul funcționează foarte bine la cinema, mai ales în scenele tensionate
- Interpretare remarcată: Jack Reynor transmite bine durerea, vinovăția și disperarea tatălui
- Ce poate deranja: ritmul este uneori lent, iar filmul poate părea prea lung în anumite momente
- Finalul: sumbru, nu foarte comod, posibil să împartă publicul
- Recomandare: merită văzut la cinema dacă îți plac filmele horror cu atmosferă grea și poveste mai matură
- Nu este recomandat pentru: cei care se așteaptă la un film de aventură spectaculos, în stilul vechilor filme cu mumii
