Acum 75 de ani , in 13 Decembrie 1936, a fost inaugurat Palatul Administrativ (astăzi Muzeul Județean) si s-a dezvelit statuia Parintelui dr Vasile Lucaciu.Acea mare sărbătoare a satmarenilor a fost onorata de prezenta domnilor Ion Inculet,vicepreședintele Consiliului de Ministri,dr Matei Vasiliu si Petre Gheata, vicepreședintele camerelor parlamentare,miniștrii dr.Valeriu Pop, dr.Valeriu Roman si Tiberiu Mosoi.Au fost prezenți de asemenea peste 20 de parlamentari precum si prefectii judetelor invecinate.
Oaspetii au fost intampinati de către oficialitatile satmarene, in frunte cu prefectul liberal, din acea vreme dr.Octavian Ardelean, Citeşte mai departe… »
Azi la Mănăstirea Marius a fost mare sărbătoare.Pe lângă faptul ca azi s-a oficiat slujba prilejuita de Hramul bisericii, sau sfiintit si alte 3 edificii.Poarta de la intrare care este impodobita cu motive maramuresene combinate cu motive codrenesti, a fost prima sfintita.Cum treci de poarta noua pe dreapta se înalta o frumoasa troita construită tot din materialul pe care a fost infierat Domnul Nostru Isus Hristos iar in incinta pe stânga te întâmpina un foisor de vara foarte primitor.Felicitări tuturor celor care au fost implicați in realizarea acestor investiții, si aici in primul rand as vrea sa-l mentionez pe colegul meu Octavian Petric, consilierul județean USL, un veritabil codrean, fiind un fiu al satului Bicau.
Dar in primul rând felicitarile ar trebui adresate Staretului Gherontie pentru modul in care cu o incapatanare desavarsita își urmărește chemarea pe aceasta lume: sa finalizeze Mănăstirea de la Marius.
Biserica Ortodoxa din Vetis, 100 de ani de existenta
Consiliul Judetean, Eveniment, Satu Mare, Traditii 1 Comment »
Azi la Vetis, Biserica Ortodoxa din localitate a aniversat 100 de ani de existenta a actualei constructii.Cu aceasta ocazie s-a savarsit o slujba arhiereasca sustinuta de catre Prea Sfintia Sa Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului Iustin Sighetianu.Acesta a fost insotit de catre un sobor de preoti.La ora 9 alaturi de viceprimarulu Pascu Ilie, Ovidiu Silaghi, Buda Viorel si Marcel Marusca, secretarul coordonator, l-am intampinat pe Episcop la intrarea in localitate.
In prima parte s-a oficiat o slujba religioasa de sfintire a lucrarilor de reabilitare derulate in exterior, pe fatada cladirii si in altar.La eveniment a participat foarte multa lume, biserica, care de altfel nu este una dintre cele mai mici , spre finalul slujbei s-a dovedit ca fiind neincapatoare.
Dintre politicieni, sau demnitari ( cum vreti sa le spunem), am participat doar noi liberalii.A fost un aspect care Citeşte mai departe… »
Sala de lectura a Bibliotecii Judetene a fost redeschisa vineri, 30 septembrie, dupa o perioada prea lunga in care satmarenii au fost vitregiti de placerea lecturii. Nu voi intra in detalii, pentru ca marea majoritate a satmarenilor cunosc problema sediului Bibliotecii Judetene. Voi spune doar ca sunt bucuros de aceasta reusita. Sunt bucuros ca tinerii si adultii dornici sa lectureze o carte sau sa consulte o publicatie o vor putea face de acum inainte si la Satu Mare, in incinta unei biblioteci, asa cum este normal. Evenimentul a coincis si cu implinirea a 60 de ani de la infiintarea Bibliotecii Judetene, astfel ca am avut parte de o dubla sarbatoare. Ba mai mult, a fost inaugurat si programul Biblionet. Citeşte mai departe… »
Numeroase evenimente au avut loc in judet si sambata. Dimineata a inceput cu hramul Bisericii din Baba Novac. Totodata, aici a avut loc sfintirea picturii. Numerosi credinciosi din localitate si invitati din alte parti ale judetului au venit sa se roage impreuna si sa se bucure de frumoasa pictura pe care o are biserica.
De la Baba Novac am mers la Cauas, unde a fost tot o sarbatoare: ziua comunei. Si aici, ca in alte localitati ale judetului, oamenii se bucura de acest eveniment, si ies din case, cu mic, cu mare, pentru a asista la programul artistic.
De la 15.30 am fost prezent la Paulesti, la cea de a doua editie a Zilei Magnoliei, eveniment organizat de catre PNL Paulesti. Daca va aduceti aminte, liberalii din localitate au organizat si anul trecut Ziua Magnoliei, si pentru ca a fost un succes, au repetat si in acest an evenimentul. Noi, si toti cei care au participat la Ziua Magnoliei speram ca acest eveniment sa devina o traditie si sa aiba cat mai multe editii de acum incolo.
Cooperare transfrontaliera
Consiliul Judetean, Eveniment, Proiecte, Satu Mare, Traditii, Uncategorized 2 Comments »
Ziua de azi a fost iar una plina din punctul de vedere al evenimentelor. In primul rand e zi de sarbatoare, iar fiind Sf. Maria Mica, am luat parte, ca in fiecare an, la slujba de la Pomi, unde a fost si hramul bisericii. Apoi am participat la conferinta de incheiere a unui proiect de cooperare transfrontaliera Romania-Ungaria si la o noua expozitie de pictura in holul Consiliului Judetean. Citeşte mai departe… »
Seria manifestarilor de tipul zilelor unor localitati a continuat la aceast sfarsit de saptamana cu Zilele comunei Apa. Daca voi face iar vreun comentariu referitor la edilul sef, Mihai Apan, poate veti spune ca sunt tendentios. Dar modul in care s-au desfasurat manifestarile nu ma lasa sa trec cu vederea anumite aspecte.
Nu zic, au mai fost manifestari si sarbatori cu “probleme”, de organizare sau cate si mai cate. Cand a fost cazul le-am mai semnalat, pentru ca nu mi se pare firesc sa lauzi anumite lucruri doar de dragul de a fi laudate. Si, vorba aceea, din greseli invata omul. Citeşte mai departe… »
Vineri, interpreta Angela Munteanu si-a lansat la Tatarasti albumul „Io-s fata din Tatarasti”. Evenimentul de ieri, „Dantul la sura” a fost organizat de catre Angela Munteanu si Nord Vest Tv.
Doamna Munteanu este absolventa a Scolii de Arte, unde a urmat clasa profesorului Vasile Chiorean, cel care coordoneaza ansamblul Doina Codrului, ansamblu care a fost prezent si la evenimentul de vineri si a acompaniat interpretii care, prin cantul lor au sarbatorit-o pe interpreta de muzica populara. Angela Munteanu a implinit in 1 septembrie frumoasa varsta de 50 de ani, prilej cu care a fost sarbatorita la Tatarasti.
A fost un eveniment frumos, care a evidentiat inca o data talentul pe care il au artistii satmareni si prin care ne-am aratat recunostinta si aprecierea pentru Angela Munteanu, o interpreta de valoare a judetului si a tarii noastre.
Concurs de muzica populara “Comori folclorice ardelenesti” la Satu Mare
Consiliul Judetean, Eveniment, Satu Mare, Tinerii, Traditii 1 Comment »
Marti am participat la o conferinta la Scoala de Arte, impreuna cu directorul acestei institutii, Mircea Deac, conferinta in cadrul careia am anuntat organizarea concursului de muzica populara “Comori folclorice ardelenesti”.
Iata ca judetul Satu Mare mai marcheaza un eveniment prin care se plaseaza si mai bine pe harta culturii romanesti. Si prin astfel de actiuni putem sa ne facem cunoscut numele judetului, specificul cultural si, mai mult, tinerii talentati pe care ii avem. Cu toate ca e criza peste tot, noi nu am redus bugetul culturii, ba mai mult, am dezvoltat evenimentele institutiilor subordnate, iar ca dovada este acest concurs, dar nu numai. Citeşte mai departe… »
Azi am raspuns invitatiei de a participa la deschiderea festiva a Zilelor orasului Negresti-Oas, manifestare ajunsa in acest an la cea de a 12-a editie.
Pe timp de criza, cand resursele financiare sunt insuficiente, primariile organizeaza sau nu manifestari festive cu ocazia zilei localitatii sau cu alte ocazii. Acest gen de manifestari au devenit o moda in tara noastra in ultimii ani, iar populatia s-a obisnuit cu ele. De multe, ori, tinerii in special asteapta cu nerabdare concertele si spectacolele ce au loc cu aceasta ocazie, mai ales in conditiile in care au loc rar in judetul nostru concerte ale trupelor de la Bucuresti. Citeşte mai departe… »


(4 votes, average: 3.75 out of 5)







