Adrian Stef personal blog

“Orice drept implica o responsabilitate, orice oportunitate o obligatie, orice proprietate o datorie” John D Rockefeller

Primavara presedintilor?

Consilierul de pe strada ta, Politic, Satu Mare 19 Comments »

MartisorOare aceasta va fi primavara  schimbarilor din politica romaneasca?Ghioceii  sunt cei care trebuie sa prevesteasca venirea unui alt anotimp in politica romaneasca?
Vedem ca la PSD a avut loc o schimbare neasteptata, putem spune surprinzatoare  pentru intreaga opinie publica sau cel putin stiuta doar de artizanii cooperativelor.(la PSD se numesc hrebenciuci)
La PNL vedem ca perioada premergatoare Congresului porneste sub auspiciile aceleasi dezbateri de care au avut parte si membrii PSD si anume, vot pe lista sau vot uninominal.
La PD lucrurile sunt mult mai simple, trebuie mai mult basescianism si punct!
UDMR-ul  dovedeste inca o data ca e cel mai matur partid de pe esichierul politic romanesc.Da dovada de mult pragmatism dar totodata si de foarte multa loialitate fata de electoratul sau reusind negresit sa apere interesele  alegatorilor sai!
Dar oare ce se va intampla cu economia acestei tari!Pana noi ne razboim in idei si argumente, si fiecare ne sustinem punctele de vedere cu privire la cum ar fi mai democratic sa ne alegem presedintele si structurile de conducere, partidul stat portocalio basescian ne falimenteaza Romania!…Cred ca situatia este extrem de grava iar populatia devine tot mai nemultumita.Sper sa nu ajunge in situatia Greciei,dar tare ma tem ca incolo ne indreptam.
Dar cu Satu Mare oare ce se va intampla!Oare orasul se indreapta intr-o directie buna?Ce parere aveti?

PlictisitorMai merge!AcceptabilOk!Excelent (13 votes, average: 4.38 out of 5)
Loading ... Loading ...

Gala Tineretului National Liberal – premii 2009

Consilierul de pe strada ta, Proiecte, Satu Mare, Tinerii 6 Comments »

Premiu Gala 01.02.2009Maine cu incepere de la ora 17.00 va avea loc la Palatul Parlamentului in sala Cuza cea de a V-a editie a Galei TNL.Acest eveniment se organizeaza in fiecare an incepand cu 2006 avand menirea de a premia cei mai buni tineri liberali si cele mai active filiale care s-au remarcat in actiunile derulate de-alungul anului.
TNL Satu Mare a participat pentru prima data la cea de a II-a editie, la cea de a III-a am avut si nominalizare iar la a IV-a am avut nominalizari dar am luat si un premiu.La Gala TNL care a decernat premii pentru actiunile derulate in 2008 filiala Satu Mare a luat un premiu pentru “Cea mai buna actiune de campanie”, Consilierul de pe strada ta.
Anul acesta am aplicat pentru 7 nominalizari, si anume:
1.Cel mai activ tanar liberal – subsemnatul
2.Cea mai activa filiala TNL  – TNL Satu Mare
3.Cel mai important eveniment local – TNL Carei
4.Cel mai activ tanar liberal din administratia locala – subsemnatul
5.Cel mai bun website TNL – www.satu-mare.tnl.ro
6. Cel mai bun blog liberal – www.adrianstef.ro
7.Cea mai originala actiune de campanie – Ce mai face copilul tau? – TNL Satu Mare
Avem 7 aplicatii pentru nominalizarile de la Gala din care eu cred ca 5 au sanse mari pentru a obtine maine premiu.Va rog sa ne tineti pumnii!Sa dea Domnul sa avem Bafta maine!!

PlictisitorMai merge!AcceptabilOk!Excelent (23 votes, average: 4.57 out of 5)
Loading ... Loading ...

Sistemul sanitar satmarean…putin amnezic

Consilierul de pe strada ta, Opinie, Satu Mare 13 Comments »

Conferinta de Presa CJ 04.02.09Azi cu incepere de la ora 12.30 in sala mica de sedinte de la Consiliul Judetean impreuna cu presedintele am sustinut o conferinta de presa.Prin intermediul acestei intalniri cu presa am dorit sa informam satmarenii vis a vis de incoerenta din sistemul sanitar satmarean.In momentul vizitei la Satu Mare a ministrului sanatatii acesta ne-a promis sprijin sistemului sanitar ruinat din judetul nostru.In momentul in care demnitarul a vizitat Spitalul vechi, Spitalul nou si Spitalul de boli contagioase am cazut de acord ca sa dam prioritate catorva din lucrarile pe care sistemul sanitar satmarean nu le mai poate amana.Zis si facut!S-a stabilit ca si lucrare prioritara Unitatea de Primiri Urgente de la Spitalul nou si reabilitarea cladirii Spitalului de boli contagioase.Pe langa acestea in conferinta de presa s-a mai ridicat si problema instrumentelor si aparatelor sanitare imbatranite unul dintre medici in acel moment spunand ca sunt de pe vremea dacilor.Atunci presedintele a solicitat ca sa ni se  comunice si noua Consiliului Judetean o lista cu cele mai necesare aparate medicale ca pe urma impreuna cu DSP-ul sa inaintam in mod unitar acele solicitari catre minister.
Din pacate  a trecut doar o luna de la vizita ministrului si vedem ca nimic din ce s-a discutat nu s-a respectat Citeşte mai departe… »

PlictisitorMai merge!AcceptabilOk!Excelent (19 votes, average: 4.47 out of 5)
Loading ... Loading ...

Solidaritatii, Satmarel, Micro 16-Brandusa si Soarelui vizitate de caravana PNL

Consilierul de pe strada ta, Opinie, Politic, Proiecte, Satu Mare, Tinerii 15 Comments »

ce-mai-face-copilul-tau-solidaritatiiProiectul “Ce mai face copilul tau” incet parcurge tot orasul avand un real succes in randul satmarenilor.Copii alaturi de parinti, bunici vin sa ne intampine cu mare entuziasm.Acestia vad in PNL  o raza de speranta care se revarsa asupra vietii lor plina de dezamagiri datorita avalanselor de minciuni si a promisiuni electorale primite de la aceasta “Alianta Maro” – PD-PSD.Din cele spuse de satmareni, ei isi doresc sa aleaga si un altfel de presedinte anul acesta in persoana lui Crin Antonescu, un om sincer, onest, simplu la fel ca si noi, fiecare dintre romanii care traiesc in aceasta tara.
Eu cred ca acesta va fi momentul pe care il amintea Silviu Brucan in teoria lui cand sustinea  ca societatea romaneasca Citeşte mai departe… »

PlictisitorMai merge!AcceptabilOk!Excelent (34 votes, average: 4.12 out of 5)
Loading ... Loading ...

“Consilierul de pe strada ta” a adus proiectul “Ce mai face copilul tau” in Micro 15 si Carpati 2

Consilierul de pe strada ta, Politic, Proiecte, Satu Mare, Tinerii 1 Comment »

poza-micro-151In cursul zilei de joi i-am vizitat si pe satmarenii din Micro 15, caravana PNL, poposind pe aleea Ravensburg in zona pietei Somes.Din pacate data trecuta vremea nu ne-a iertat si a trebuit sa revenim in acest cartier.Cu toate ca a fost vorba de o reprogramare a acestui eveniment am fost  intampinati de foarte, foarte  multa lume.Familii tinere cu copii, bunici cu nepoteii lor si multi copii, reprezinta caracterizarea pe scurt a publicului care a fost incantat de micutii interpreti.Aici am contorizat cel mai numeros auditoriu si cei mai multi copii inscrisi in competitiile organizate de noi.Faptul ca a fost o reusita,  ca tot mai multi parinti ni se alatura caravanei ma face sa fiu foarte increzator si optimist in ceea ce priveste rezultatele alegerilor care ne asteapta in 7 iunie. Citeşte mai departe… »

PlictisitorMai merge!AcceptabilOk!Excelent (34 votes, average: 4.26 out of 5)
Loading ... Loading ...

“Consilierul de pe strada ta” aduce proiectul “Ce mai face copilul tau?” si in Micro 16

Consilierul de pe strada ta, Politic, Proiecte, Satu Mare, Tinerii 9 Comments »

p1050660Marti, 12.05.2009, a venit randul cartierului Micro 16 sa fie gazda  proiectului “Ce mai face copilul tau”.Cu toate ca vremea nu a fost foarte prietenoasa cu noi, chiar in unele momente extrem de amenintatoare, pana la final evenimentul a beneficiat de ingaduinta norilor de ploaie si am scapat numai cu cateva rafale de vant.La evenimnent au participat aproximativ 450  de satmareni din care 150 au fost copiii.Baloane, stegulete, esarfe, ciocolata, muzica si multa distractie au dat tonul manifestatiei din Micro 16.La eveniment au participat alaturi de mine Ovidiu Silaghi, Albu Adrian si consilierii municipali Cristina Caita si Boldor Razvan.Locuitorii din cartier ne-au primit cu multa caldura, iar printre spectatori chiar am intalnit si fosti vecini cu care am incins multe jocuri in copilarie, Micro 16 fiind cartierul in care am crescut. Citeşte mai departe… »

PlictisitorMai merge!AcceptabilOk!Excelent (39 votes, average: 4.46 out of 5)
Loading ... Loading ...

“Ce mai face copilul tau?”, eveniment lansat de organizatia PNL Satu Mare

Consilierul de pe strada ta, Politic, Satu Mare, Tinerii 24 Comments »

p1050574Duminica, pe Aleea Corneliu Coposu (in Groapa lui Ilyes), a avut loc primul eveniment din ciclul de spectacole care se doresc implementate in toate cartierele din municipiul Satu Mare, sub acelasi format, cu aceeasi “actori politici” si cu aceeasi prezentatori.Evenimentul a fost unul reusit fiind prezenti la spectacol aproximativ 500 de persoane.Impreuna cu reprezentantii zonali din Satu Mare, cu organizatia de tineret si cu organizatia de studenti am distribuit peste 400 de baloane, peste 300 de stegulete, 300 de carti postale si 300 de esarfe. Citeşte mai departe… »

PlictisitorMai merge!AcceptabilOk!Excelent (36 votes, average: 4.58 out of 5)
Loading ... Loading ...

Consilierul de pe strada ta – plombari cu apa

Consilierul de pe strada ta, Opinie, Satu Mare 29 Comments »

p1050205 Mare activitate azi la municipalitate.

I-am vazut azi plomband in oras.Chiar in bataie de joc.Nici macar nu curatau groapa, ce sa o mai sufle de apa.Poate eu nu stiu, si o fi apa liantul de care e nevoie pentru ca plomba sa faca o priza foarte buna.
Dar totusi sa nu fiu rau ,se plomba!Aceasta operatiune se desfasura pe B-dul Henri Coanda in zona pasajului de cale ferata si veneau spre intersectia cu Corvinilor. Citeşte mai departe… »

PlictisitorMai merge!AcceptabilOk!Excelent (48 votes, average: 3.67 out of 5)
Loading ... Loading ...

Podul Golescu-tot plin de gropi

Consilierul de pe strada ta, Opinie, Satu Mare 65 Comments »

satu-mare-podul-golescu-2Am urmat propunerea  lui Adam Boer facuta in unul dintre commenturile postate la ultimul articol.M-am gandit sa nu abordez inca tema liberalismului ci mai de graba sa fim intr-un ton cu articolul precedent si sa vorbim tot de drumuri.
Hai sa incepem cu Podul Golescu.Nu numai ca nu au fost asfaltate de 2 luni dacand au aparut aceste gropi ba mai mult a mai aparut una si pe contrasens.Totodata am vazut ca la imbinari incep sa apara gropi.Ce sa mai spun?Primarul ne-a explicat despre hidroizolatia care a fost prost fixata cu un liant de slaba calitate.Daca retineti firma a fost readusa sa remedieze deficientele aparute si au decapat asfaltul pe ambele sensuri.Cred ca in acest mandat primarul va mai repara podul pe banii nostrii de mai multe opri.Ar fi interesant sa vedem cat au costat pana acuma aceste reparatii. Citeşte mai departe… »

PlictisitorMai merge!AcceptabilOk!Excelent (46 votes, average: 3.78 out of 5)
Loading ... Loading ...

Consilierul de pe strada ta – drum de Satu Mare

Consilierul de pe strada ta, Consiliul Judetean, Satu Mare 45 Comments »

drumuri-1Zilele trecute am fost pana la Paulesti.Am fost socat de ceeea ce am constatat.Pe moment am crezut ca nu circul pe una din stazile din Satu Mare.
Anul trecut Consiliul Judetean a reabilitat drumul judetean Paulesti-Borlesti,veti vedea si in poze ca brusc asfaltul se termina.

Va las sa vizionati pozele. Citeşte mai departe… »

PlictisitorMai merge!AcceptabilOk!Excelent (47 votes, average: 3.89 out of 5)
Loading ... Loading ...