Da. Era de aşteptat să se ajungă aici. Adică să ne întoarcem în timp, la vremurile când şovinismul era la loc de cinste pe meleagurile noastre.
Acesta este rezultatul când o campanie electorală nu este axată pe proiecte (de unde oare?) ci pe elementul etnic. Aici se ajunge când într-un judeţ în care trebuie să predomine multiculturalitatea, un candidat – la Valer Marian mă refer – anunţă pe toate afişele că îi reprezintă doar pe români. Din câte ştiu eu, romanii, maghiarii, germanii şi celelalte etnii din judeţ sunt tot sătmăreni şi au cetăţenie română. Numai că Valer Marian nu vrea să fie şi preşedintele judeţean al acestora.
Numai aici se poate ajunge când un strateg răsuflat, despre care nu poţi să ştii dacă din incompetenţă sau cu intenţie a reuşit să contribuie la înfrângerea propriului partid la nivel naţional în 2004 – da, despre Vasile Dâncu este vorba – vine la lansarea candidaţilor PSD din Sătmar şi spune o enormitate de genul „renaşte comunitatea românească din Transilvania”. Un astfel de enunţ era valabil acum mai bine de 200 de ani. Spus acum, sună a incitare etnică. Adică o specialitate a casei la PSD. Au cumva nevoie PSD şi aliaţii lor de conjunctură din Satu Mare de incendii etnice?
Mai mult nu poţi însă să le ceri unora care îi consideră trădători pe cei care se comportă la standarde europene.
Deci. Pentru Valer Marian, şi ceilalţi aliaţi, pentru toţi PSD-iştii şcoliţi de dânci şi de alţi strategi de aceeaşi teapă: România este stat membru al Uniunii Europene. Satu Mare este un judeţ european. Municipiul Satu Mare este un oraş european. Toţi cetăţenii de aici, indiferent de etnie, sunt cetăţeni români şi cetăţeni europeni. Cu excepţia voastră. Intraţi şi voi în Europa !!!
May 16


(15 votes, average: 4.40 out of 5)








May 16th, 2008 at 5:38 pm
Bine punctat ,bafta la alegeri.
May 18th, 2008 at 5:18 pm
avand in vedere ca nu vad nici un post cu campania electorala o sa-mi permit sa las un mic comment aci .
Draga d-le Adrian Stef … v-am vazut pe autobuse si pe afise electora m-ati parut un om simpatic dar ati pierdut votu meu din cauza tampitului care o avut ideea de a-mi lasa un fluturas pe usa … eu chiar m-am saturat de “spamul” asta , real , kaufland si acuma voi astia cu campaniile electorale … da nu aveti bani sa va platit spatiu publicitar pe strada ? ce-s cu masurile astea disperate???
May 19th, 2008 at 1:19 pm
I worked with Mr. Stef for a kind of one year very closed together and I think I can say to know him well. He is a realist, powerful, a political talent and an optimistical leader with pro-european ideas. In any way his vote will be an improve for this city, the infrastructure and the social aspects. I can’t vote in your country but if I get the possibility I can give my voice to Mr. Stef without any sleepless night
). Good luck and my very best wishes.
Markus Roth
May 19th, 2008 at 2:24 pm
Mi-e mi s-a parut o idee buna Pliantele pe usa decat sa imi umple cutia postala cu tot felu de reclame
May 19th, 2008 at 5:58 pm
Domnu de la unu- nu aveti dreptate .Este campanie electorala ,asa ca este ceva normal.Poate ca dansii au o campanie mai “agresiva” dar este tot campanie.Deci ,nu consider ca este o masura disperata.Mai mult, trebuie apreciati pentru ca isi fac temele.
May 19th, 2008 at 8:47 pm
Hello, Mr.Roth,
I think it would be a great idea if you will provide us with more details with regard to your collaboration with Mr.Stef. That would be helpful for him as a candidate and for us as voters, since we would find out more about his skills and abilities.
Thank you.
May 20th, 2008 at 9:09 am
I colaborate for more the one year with Mr. Stef in two ways: first way was in his partnership in his company. I saw Mr. Stef there as a consequent and loyal leader with a clearly goalsetting and realistical methods for the realise of the goals. His occupation in his company was always in colaboration with a lot of employees and he was always a fair and loyal leader/chief. Each employee got from Mr. Stef a open ear and he looked for possibilities to improve the conditions and team-spirit of his employees.
). He lead a very stron karate-club and to handle this it needs a lot of discipline, patience and self-assurance. I know what I am talking about.
.
As second point I know Mr. Stef in our colaboration in his karate-club. He is the president of Zanshin-Karate Satu Mare, the best club in the city. Please note: I have during the time my own Karate-Club and I don’t feel well to must says this but it’s a fact and in that conditions each other information is not corect
I think he has everything which a fair and competent leader need and it would be as mayors of this city a profit more for people in this city.
Good luck for Mr. Stef and sorry my worst english
May 20th, 2008 at 10:12 pm
hmz ez nem jo
ha ok kerulnek a primar helyere akkor nekunk magyaroknak es mas nemzetisegu embereknek el kell hagynunk romaniat mert Romania es mindenkinek romannak kell lenie?Elfelejtettek hogy beleptunk az Europai Unioba?
) Valaki vilagositsa fell oket
Adi mond meg nekik hogy nem lesz ugy ahogy ok akarjak hanem ahogy mik akarjuk! Mert mik szavazunk!
May 21st, 2008 at 5:30 pm
pai domnule adrian stef spuneti`mi mie cum credeti dumneavoastra ca o sa faceti dintr`un caine o pisica ??? toata lumea se llauda in campania electorala iar cand se ajunge la sefime adica “primar” atunci toata lumea zice ca nu merita votat toata lumea promite dar nu vad nici un viitor la promisiunile date. Eu unul merg cu actualul primar pt ca am incredere in el . Cat a facut atata a facut dar unu e cert CA NU NE-A FURAT iar daca ne-a furat sa ii fie de bine dar macar face ceva pt satmar. Eu mam lamurit deja cu promisiunile tuturor , decat sa vina altu primar care sa fie mai habarnist apoi mai bine ramane actualul.
May 28th, 2008 at 2:26 am
Nu am citit celelalte comentarii, posibil sa se fi amintit despre asta pana acum. deci…
Sa fim seriosi, romanii sunt provocati.
Intr-un oras in care tot ce inseamna spirit romanesc a fost distrus, e normal sa se procedeze asa.
Am bunici unguri, am crescut alaturi de unguri, dar mai nou lucrurile o iau razna fiind sprijiniti de anumiti separatisti.
Cand in bisericile reformate ti se pred(i)a(ca) despre trecutul maghiar al Ardealului saptamana de saptamana ajungi sa fii transformat. Freud a spus “dati-mi un copil si fac ce vreau eu din el”. Cam asta se aplica si in exemplul meu..
May 28th, 2008 at 1:07 pm
eu nu am sa votez pe nimeni……nici pe tine mai adriane…. esti prea tanar ca sa devii primar…..o sa candidezi data viitoare si….poate o sa te votez. oricum esti un om curajos. mult succes in continuare
May 28th, 2008 at 1:13 pm
mai exista ipocriti in tara asta??? sper ca cei care au scris pe liceul respectiv sa fie prins si judecati……. dar traim in romania si nu se va face nimic.
May 28th, 2008 at 3:16 pm
Draga adriane ce te face sa crezi ca o sa realizezi tot ceeace ne promiti. Toti primarii de la revolutie pina in prezent nu au facut altceva decit sa promita si atit.
Crezi ca poti face rost de bani pentru toate promisiunile facute sau te bazezi pe faptul ca mai bagam un credit pe umarul satmareanului.
Iti urez succes si te linistesc ca eu tot NU te votez, dar nici atit pe cumnatul Silaghi
May 28th, 2008 at 9:58 pm
Ai gandire tipica de roman care inafara de Satmar n-a vazut nimic. mersul la vot e o raspundere civica. Ar trebui sa ai alte criterii cand stii ca, prin votul tau, influentezi mersul lucrurilor in orasul in care traiesti. Faptul ca tu nu vrei sa risti sa alegi un alt primar, ci mergi in continuare cu actualul, da dovada ca esti cam ingust la minte. Pai ce realizari au fost in SM in ultimii ani? Copacii din parcul central ciuntitzi in februarie si care de abia au niste frunze azi de lesina lumea cand sta pe banca in parcul asta kitschos la soare? Sau centrul orasului refacut cu cel mai prost gust care putea sa existe undeva: sticla, lemne, bolovani, si asfalt care deja se dezlipeste? Ca sa nu mai zic nimica de strazi cu gropi ca cu ele deja ne-am obisnuit.
Dati tinerilor o sansa sa se afirme. De ce va ganditi ca daca e unul de 100 de ani face treaba mai buna la primarie? Astia mai tineri au vazut mai multe.
Nu stiu mult despre Dl.Stef, dar il anunt pe ardeleanu care a zis ca nu voteaza nici cu el nici cu Silaghi, ca dl Silaghi este un om capabil si educat spre deosebire de altii din guvern. Si e satmarean de-al nostru. Ar trebui sa fiti mandrii ca cineva din orasul asta a ajuns in Parlamentul European si pe urma in guvern, nu sa terfeliti un om capabil pe blog.
May 29th, 2008 at 4:38 pm
ai uitat sa zici ca silaghi cat a furat………
June 1st, 2008 at 1:38 am
Vasile ai dovezi clare ? ca asa sa vii sa dai cu gura ca ala a furat ala a furat oricine poate.Si daca mergem dupa gandirea asta pana la urma rezulta ca si u ai furat si atunci stai si gandestete
June 4th, 2008 at 12:46 pm
Si eu sper ca o sa fie capturati cei care au scris pe prostia aceea pe perete | Am intrat in UE… Treziti-va.
June 4th, 2008 at 1:04 pm
Daca aveam dreptul sa votez, votam si eu cu Ilyes. Cert este ca nu e perfect nici el, dar in 4 ani putem spune ca a facut ceva, pt. orasul nostru, si ceea ce este cel mai important, in campanie electorala, el nu a facut ANTI-RECLAMA, sau RECLAMA NEGATIVA,(cum vreti voi), ca si ”Domnu” Coica de exemplu, ma refer la: ”GYUSZI STOP” | Am mai vazut la concertul Cargo Bannere de genu’ : ”Viszlát Gyuszi, Pá şi Puszi” | In primul rand nu inteleg, ca cum are dreptul cineva sa ii zica ”Gyuszi”, pana cand el nu ii da voie la persoana respectiva.
June 11th, 2008 at 9:02 pm
alex
nu`i obligatoriu sa fi in ue ca sa se sanctioneze fapta facuta de banditii aia care au fost! daca i`as prinde le`as da o amenda si in puscarie cu ei! si daca`s minori! sa nu se mai faca asa ceva nici odata in SATU MARE!!! !