Adrian Stef personal blog

“Orice drept implica o responsabilitate, orice oportunitate o obligatie, orice proprietate o datorie” John D Rockefeller

Romanii vor alege prin vot uninominal!

Politic 1 Comment »

În sfârşit avem uninominal ! S-a votat. Înapoi nu se mai poate da, chiar dacă activiştii de la PRM îşi joacă ultima şansă la Curtea Constituţională. O să cadă (iarăşi) două articole, dar nu se mai poate schimba nimic. În noiembrie se va pune ştampila pe o persoană, nu pe o listă de partid.
Resping din start ideea că în Cameră sau Senat vor intra manelişti, fotbalişti cu state vechi la naţională sau Elodia (dacă mai trăieşte). Pun pariu că nici Gigi Becali nu va vedea Parlamentul decât în calitate de invitat sau cu ocazia „zilei porţilor deschise”. Cel care pune ştampila nu va fi interesat de cât de „războinic” al „luminii” este un candidat, ci de ceea ce va putea face el, de acolo, din Bucureşti, pentru comunitatea dintr-un colegiu.. Poate la sate – dar nu peste tot – promisiuni de genul „voi ctitorii o biserică”, „vă voi da”, „vă voi face”, „voi asfalta” etc asortate cu un grătar, o bere şi o hârtie cu poza lui Caragiale, vor mai aduce voturi. Dar insuficiente într-un colegiu uninominal. La votul pe listă, da. La 30-40 de comune, voturile se adunau frumuşel la lista de partid. Într-un colegiu uninominal, vor intra cel mult 10 comune şi socoteala este alta. Iată deci o primă bilă albă a noului sistem.
Să mai caut o bilă albă – nu vă speriaţi, nu este vorba de cele din recuzita lui Turcescu. Acelea sunt doar pentru cartierul Cotroceni şi pentru stoloboci. Am găsit. S-a zis cu turismul electoral. Gata cu cele câteva sute de mii de voturi duble, triple sau cvadruple. Istorie scrie pe ele. Acum va fi ca la primar, că tot îi place lui Zeus cum se alege primarul. Ştiţi bine, un clujean, nu poate vota pentru un prima sătmărean şi nici invers. De acum încolo, cine stă în Carei, votează „catindatul” la Cameră şi Senat din colegiul Carei. Nu va mai veni nimeni cu autobuzul să-l ducă pe alegătorul din Carei la Negreşti Oaş să pună şi acolo ştampila pe cei trei trandafiri şi după aceea Baia Mare ca să mai „aleagă” încă odată. Acum, dacă eşti din Carei şi în ziua votului eşti la băi, la Olăneşti, vei admira doar Oltul, te vei plimba pe promenadă, dar nu vei vota. Pentru că nu ai nici o treabă cu vreun candidat vâlcean. Şi nu poţi să spui că legea îţi ingrădeşte dreptul de a alege. Deloc. Vrei să alegi, stai acasă.
Şi ultima bilă albă – ele sunt mai multe, dar m-am întins deja prea mult: românii noştri cu „buletin” de Chicago, Roma, Madrid etc etc, îşi vor alege 4 deputaţi şi doi senatori. Dintre ei. E o premieră şi nu ştiu câte state cu democraţii mai avansate, au aşa ceva.

PlictisitorMai merge!AcceptabilOk!Excelent (18 votes, average: 4.22 out of 5)
Loading ... Loading ...