Adrian Stef personal blog

“Orice drept implica o responsabilitate, orice oportunitate o obligatie, orice proprietate o datorie” John D Rockefeller

Semnal de alarma: democratia in pericol in Romania

Opinie, Politic Add comments

La sfârşitul săptămânii trecute am fost captivat de două evenimente politice au ţinut interesul opiniei publice, intens mediatizate şi pe posturile de nişă specializate pe ştiri: 1. alegerea preşedintelui Consiliului Naţional al PSD, şi 2. alegerea preşedintelui şi secretarului general al Organizaţiei de Tineret a PD-L.  Vinerea trecută am asistat prin intermediul acestora, pe de o parte la o conferinţă naţională a celor “rai”(consideraţi aşa de o parte a presei şi de ei înşişi) şi pe de altă parte, duminică, la o conferinţă naţională a celor “buni”(catalogaţi aşa de aceeaşi parte a mediei). La cei “buni” – tineretul PD-L – un singur candidat şi vot în unanimitate. La cei “răi” – PSD -  doi candidaţi şi 200 de voturi împotriva favoritului. Un duplex sugestiv. Ce concluzie am tras. Într-o parte, la PD-L principiile democraţiei au fost date la o parte. Şi totuşi nu a fost o surpriză.
Cu doar câteva zile înainte, unul dintre liderii marcanţi ai PD-L, dl Valeriu Stoica a făcut apologia renunţării la democraţie. El a declarat  că  “fuziunea  PD cu PLD,  presupune suspendarea temporară a democraţiei interne de partid. (…) Timp de doi ani de acum înainte, PD-L devine o armată care trebuie să câştige toate alegerile. Niciun partid serios nu desfăşoară democraţie internă atunci când are de dus bătălii externe”. Este o declaraţie stupefiantă. Nu doar pentru că “legiferează” abandonarea democraţiei în PD-L, dar – atenţie – îndeamnă şi celelalte formaţiuni politice să procedeze la fel. Ultima parte a declaraţiei “niciun partid serios…” consacră acest îndemn. Şi PNL este un partid serios, iar bătălii externe duce încă de la reapariţia sa pe scena politică, din ianuarie 1990. Bătălii externe duc practic toate partidele. Ce propune PD-L? Nimic mai mult decât renunţarea la democraţie pe întreaga scenă politică.
Sâmbătă şi duminică, “tezele” dlui Stoica au fost puse în practică. Ca membru al TNL, pot afirma fără să greşesc că la acest palier al politicii, nu se înregistrează niciodată voturi în unanimitate, chiar şi atunci – cazuri rare – când există un singur candidat. Am asistat şi la instaurarea dinastiei Băsescu în PD-L. Nu am nimic împotriva tradiţiilor de familie în politică. Dar când în presă apar semnale clare că “aşa sa decis de sus”, comparaţia cu familia Bush este forţată şi mai aproape mi se pare o comparaţie cu familia Ceauşescu. Şocantă a fost şi scena celor 300 de cartonaşe roşii arătate  unui contracandidat nedorit. Să fie clar, cei 300 era veniţi din toată ţara. Nu aveau cum să se înţeleagă între ei pentru a avea toţi, la purtător, acelaşi tip de cartonaş roşu. Este clar că totul a reprezentat un aranjament al unor dirijori din umbră a evenimentului. Iar a dirija din umbră este un semn al lipsei de democraţie.
Nu am comentat până în prezent ce se întâmplă în interiorul altor partide politice, dar astfel de evenimente mă obligă să iau  poziţie. Ce se va întâmpla dacă PD-L va ajunge la guvernare? Renunţarea la principiile democraţiei se va răsfrânge direct asupra cetăţenilor. Vă aştept şi pe voi cu pertinente comentarii..

PlictisitorMai merge!AcceptabilOk!Excelent (23 votes, average: 3.91 out of 5)
Loading ... Loading ...

2 Responses to “Semnal de alarma: democratia in pericol in Romania”

  1. Vote -1 Vote +1Ramonelia
    Says:

    democratia nu e inteleasa nici azi dupa aproape 20 de ani de incercari de a sterge repercusiuni ale comunismului ne luptam inca cu ideile unor oameni ca Valeriu Stoica, Traian Basescu si altii care se pare ca au fost afectati si nu pot depasi acele traume psihice.Probabil ca mai avem nevoie inca de cativa ani…PDL? democratic si liberal? ar trebui sa isi schimbe numele partidului, oricum si l-au tot schimbat si ne e greu sa urmarim si asta,atata timp cat declara ca in urmatorii urmatorii 2 ani nu va exista nimic democratic la ei.

  2. Vote -1 Vote +1lavinia
    Says:

    E greu de spus daca intradevar in Romania este democratie,pentru ca suntem condusi de aceesi oamenii care au trait pe vremea comunismului si care sunt inca desi nu recunosc sunt indoctrinati.Ca sa fim cu adevarat un stat democratic in adevartul sens al cuvantului mai este nevoie de timp,si de oamenii tinerii care sa ne conduca ,care stiu cu adevarat normele democratiei,nu avem nevoie de ex comunisti care fac avere pe spatele noastre a cetatenilor.Cred ca trebuie sa ne acordam o sansa noua tinerilor sa urmam o cariere politica in interesul tarii si doar asa vom putea afirma in timp ca Romania este o tara democrata.

Leave a Reply