Adrian Stef personal blog

La sfârşitul săptămânii trecute am fost captivat de două evenimente politice au ţinut interesul opiniei publice, intens mediatizate şi pe posturile de nişă specializate pe ştiri: 1. alegerea preşedintelui Consiliului Naţional al PSD, şi 2. alegerea preşedintelui şi secretarului general al Organizaţiei de Tineret a PD-L.  Vinerea trecută am asistat prin intermediul acestora, pe de o parte la o conferinţă naţională a celor “rai”(consideraţi aşa de o parte a presei şi de ei înşişi) şi pe de altă parte, duminică, la o conferinţă naţională a celor “buni”(catalogaţi aşa de aceeaşi parte a mediei). La cei “buni” – tineretul PD-L – un singur candidat şi vot în unanimitate. La cei “răi” – PSD -  doi candidaţi şi 200 de voturi împotriva favoritului. Un duplex sugestiv. Ce concluzie am tras. Într-o parte, la PD-L principiile democraţiei au fost date la o parte. Şi totuşi nu a fost o surpriză.
Cu doar câteva zile înainte, unul dintre liderii marcanţi ai PD-L, dl Valeriu Stoica a făcut apologia renunţării la democraţie. El a declarat  că  “fuziunea  PD cu PLD,  presupune suspendarea temporară a democraţiei interne de partid. (…) Timp de doi ani de acum înainte, PD-L devine o armată care trebuie să câştige toate alegerile. Niciun partid serios nu desfăşoară democraţie internă atunci când are de dus bătălii externe”. Este o declaraţie stupefiantă. Nu doar pentru că “legiferează” abandonarea democraţiei în PD-L, dar – atenţie – îndeamnă şi celelalte formaţiuni politice să procedeze la fel. Ultima parte a declaraţiei “niciun partid serios…” consacră acest îndemn. Şi PNL este un partid serios, iar bătălii externe duce încă de la reapariţia sa pe scena politică, din ianuarie 1990. Bătălii externe duc practic toate partidele. Ce propune PD-L? Nimic mai mult decât renunţarea la democraţie pe întreaga scenă politică.
Sâmbătă şi duminică, “tezele” dlui Stoica au fost puse în practică. Ca membru al TNL, pot afirma fără să greşesc că la acest palier al politicii, nu se înregistrează niciodată voturi în unanimitate, chiar şi atunci – cazuri rare – când există un singur candidat. Am asistat şi la instaurarea dinastiei Băsescu în PD-L. Nu am nimic împotriva tradiţiilor de familie în politică. Dar când în presă apar semnale clare că “aşa sa decis de sus”, comparaţia cu familia Bush este forţată şi mai aproape mi se pare o comparaţie cu familia Ceauşescu. Şocantă a fost şi scena celor 300 de cartonaşe roşii arătate  unui contracandidat nedorit. Să fie clar, cei 300 era veniţi din toată ţara. Nu aveau cum să se înţeleagă între ei pentru a avea toţi, la purtător, acelaşi tip de cartonaş roşu. Este clar că totul a reprezentat un aranjament al unor dirijori din umbră a evenimentului. Iar a dirija din umbră este un semn al lipsei de democraţie.
Nu am comentat până în prezent ce se întâmplă în interiorul altor partide politice, dar astfel de evenimente mă obligă să iau  poziţie. Ce se va întâmpla dacă PD-L va ajunge la guvernare? Renunţarea la principiile democraţiei se va răsfrânge direct asupra cetăţenilor. Vă aştept şi pe voi cu pertinente comentarii..