Observand interesul care l-au manifestat tinerii satmareni la actiunea organizata de noi tinerii liberali cu ocazia Zilei Indragostitilor la club Score, eu si colegii mei (organizatia de studenti si tineret) ne-am gandit ca si o continuare a proiectului “Promovam Romania” sa sarbatorim si Dragobetele.
Aşa cum am promis, după ce am sărbătorit Valentine’s Day, ne-am ocupat de sărbătoarea tradiţională românească a tinereţii şi dragostei, Dragobetele. Chiar intenţionez, împreună cu tinerii mei colegi din PNL să facem tot posibilul ca începând cu anul viitor, să aşezăm lucrurile în matca lor firească şi să punem Dragobetele în prim-plan în raport cu o sărbătoare din import. Chiar dacă aceasta din urmă este mult mai intens mediatizată. Nu vreau să se înţeleagă că tinerii liberali sătămăreni vor să devină campioni la petreceri. Doamne fereşte! Dar nici tradiţiile noastre nu pot fi ignorate şi în plus, să nu uităm, chiar dacă reprezentăm o organizaţie politică, avem aceleaşi drepturi ca toţi tinerii.
Ce s-a intâmplat aici în seara de 22 februarie, într-un club, s-a materializat într-un chef pe placul tuturor. S-au strâns în jur de 200 de tineri liberali sau simpatizaţi ai acestui partid care au fost antrenaţi de un animator, Ovidiu Chilintan, prezentatorul de la Radio 1. S-au dat 9 certificate de căsătorie pentru o zi pentru cuplurile doritoare care au venit pe scenă şi au făcut poze în faţa unei mari inimi, s-au făcut declaraţii de dragoste cu heliu în faţa microfonului şi a avut loc chiar şi o prezentare de modă. Premiile au constat în sticle de vin şi şampanie, şi chiar dacă Dragobetele semnifică beat de dragoste, tinerii s-au distrat fără a abuza de alcool…. Moto- ul serii a fost: „Iubeşte româneste”.
Feb 25

(24 votes, average: 4.04 out of 5)




February 26th, 2008 at 1:04 pm
chiar daca avem destule sarbatori eu zic ca ii ok sa ne bucuram si de cele imprumutate…am fost si la score si la insomnia si lumea sa simtit bine…avem nevoie de teme pentru a iesi din monotonia clubingului de weekend obisnuit.
March 30th, 2008 at 3:15 pm
Cred k ar trebui sa ne pastram sarbatorile autohtone. Ma bucura faptul ca Partidul National Liberal face tot ce ii sta in putinta sa apere sarbatorile romanesti.
March 31st, 2008 at 12:46 am
…. ma gandesc cu groaza la Zilele Satmarului…. vor fi politizate la greu si la maximum….