Am recepţionat, prin intermediul ştirilor TV, cu uimire, dar şi cu dezamăgire, manifestaţia de simpatie pro-Kosovo a unui mic grup de tineri de etnie maghiară din Cluj. În primul rând, nu cred că proclamarea independenţei Kosovo, este un model de urmat pentru minorităţile din alte state, cu atât mai puţin cele de la noi. De asemenea, cei care salută ceea ce s-a întâmplat duminică, trebuie să ştie că dacă nu ar fi existat acţiunile bezmetice de purificare etnică ale comuniştilor sârbi din perioada Milosevic, niciodată Parlamentul de la Pristina nu ar fi avut vreo intenţie de independenţă. Nu în ultimul rând, vocile din România care şi-au manifestat satisfacţia, şi anume cele ale reprezentanţilor Uniunii Civice Maghiare, pentru faptul că minoritatea albaneză şi-a întemeiat un stat, trebuie să ştie că drepturile minorităţilor de la noi au fost şi sunt incomparabile, la standarde europene, faţă de cele din Kosovo.
Pe de altă parte, a solicita drepturi colective – aşa cum apărea pe unele pancarte din faţa Casei Matei Corvin din Cluj – contravine prevederilor Uniunii Europene. Cu toţi am dorit să ne integrăm, acum cu toţii trebuie să respectăm regulile Uniunii Europene.
Am văzut, că foarte mulţi dintre cei care au aprins lumânări pentru Kosovo erau foarte tineri. Ei ar trebui să ştie că la ora actuală, marele beneficiar al oricăror probleme de natură etnică din Europa Centrală şi de Est este Rusia. Secesiunile sunt o carte în mâna ruşilor! Cei tineri ar trebui să-şi întrebe părinţii sau bunicii cum a fost pe vremea când pe toate clădirile importante din România, trona steaua roşie a Kremlinului. Nu cred că mai doreşte cineva ca în anumite zone să ne întoarcem la acele timpuri.
Nu în ultimul rând, dezaprob şi ieşirile fanatice ale unei alte categorii de tineri – din păcate localizate tot în Cluj – care a clamat necesitatea plecării ca voluntari pentru a lupta!!! în Kosovo de partea ultranaţionaliştilor sârbi. Noi, atât românii cât şi minorităţile care locuiesc pe acest teritoriu, trebuie să avem cu totul alte obiective şi anume să căutăm toate soluţiile pentru ca nivelul nostru de trai să ajungă la nivelul statelor dezvoltate din Uniunea Europeană. Şi aceste soluţii nu pot fi găsite decât dacă conlucrăm în linişte şi bună armonie…


(16 votes, average: 3.94 out of 5)





February 23rd, 2008 at 5:59 pm
Nu inteleg de ce tot batem pasul pe MINORITATI. Sunt nascuti, crescuti, scoliti in Romania. Traiesc in Romania. Respira aerul din Romania, mananca si beau tot in Romania. Ce minoritati ? Noi toti suntem Romani. De ce tot se spune ca sunt o minoritate. Atata timp cat au cetatenie Romana sunt Romani. Ca sunt anumite persoane care agita spiritele…. asta e o alta poveste. Vorbiti cu oamenii simpli. Intrebatii : Sunteti Roman ? Sunt ferm convis ca va raspunde DA. Atunci??/
De ce le dam apa la moara la acei cativa care nu vor nimic alceva decat scandal?
March 31st, 2008 at 12:53 am
ar trebui apreciat faptul ca au avut curaj si initiativa !!!